Presedintele Asociatiei de Proprietari

Presedintele Asociatiei de Proprietari


In conformitate cu prevederile Legii 196/2018:


Art.56. (1) Preşedintele asociaţiei de proprietari este candidatul, membru al asociaţiei de proprietari, ales prin voinţa sa şi a jumătate plus unu din numărul proprietarilor prezenţi în cadrul adunării generale. Preşedintele poate delega, pentru cel mult 90 de zile pe an, atribuţiile sale unui membru al comitetului executiv, fără a fi exonerat de răspundere juridică.

(2) În caz de încetare a mandatului preşedintelui înainte de termen, comitetul executiv convoacă, în termen de 5 zile de la încetarea mandatului, o adunare generală pentru alegerea unui nou preşedinte.

(3) În cazul schimbării preşedintelui asociaţiei de proprietari, vechiul preşedinte este obligat să transmită noului preşedinte în termen de 5 zile de la încetarea mandatului său, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de membrii comitetului executiv şi de către cenzor/comisia de cenzori, toate documentele şi bunurile asociaţiei pe care le-a avut în administrare sau în folosinţă.


(4) În cazul în care adunarea generală a asociaţiei de proprietari decide în acest sens, şi cu acordul preşedintelui în funcţie, asociaţia de proprietari poate finanţa participarea preşedintelui la cursuri de perfecţionare acreditate conform legii, referitoare la constituirea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.

Art.57. Preşedintele asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii:

a) în baza mandatului acordat de adunarea generală, reprezintă asociaţia de proprietari în relaţiile cu terţii, inclusiv în acţiunile în instanţă;

b) semnează documentele asociaţiei de proprietari;


c) supraveghează şi urmăreşte corecta punere în aplicare a hotărârilor adunării generale, respectarea prevederilor statutului şi acordului de asociere, precum şi aplicarea deciziilor comitetului executiv;

d) aduce la cunoştinţă proprietarilor prevederile statutului şi regulamentului condominului;


e) răspunde în scris la sesizările şi contestaţiile scrise ale proprietarilor din condominiu în termen de maximum 10 zile de la primirea acestora;

f) gestionează modul de îndeplinire a obligaţiilor ce revin asociaţiei de proprietari în raport cu autorităţile publice;

g) prezintă spre verificare la solicitarea organelor de abilitate, toate documentele asociaţiei, oferind toate informaţiile solicitate;

h) poate propune, în scris, comitetului executiv sau adunării generale, după caz, măsuri împotriva celor care nu respectă regulamentul condominiului, hotărârile şi deciziile asociaţiei de proprietari, conform prevederilor legale şi statutare;

i) întocmeşte şi actualizează cartea de imobil, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

j) păstrează şi asigură completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei, precum şi a celorlalte documente privitoare la activitatea asociaţiei de proprietari;

k) întocmeşte tabelul convocator şi afişul pentru avizier pentru adunările generale şi asigură semnarea acestuia de către proprietari;

l) asigură informarea proprietarilor cu privire la ordinea de zi a adunărilor generale, cu 10 zile înainte de data stabilită pentru aceasta;

m) afişează programul de încasări şi datele de contact ale administratorului, ale membrilor comitetului executiv şi ale membrilor comisiei de cenzori ori, după caz, ale cenzorului;

n) afişează la avizier hotărârile adunării generale şi ale şedinţelor comitetului executiv în termen de maximum 7 zile de la data la care au avutloc acestea;

o) în cazul modificării cadrului legislativ privind asociaţiile de proprietari, preşedintele convoacă adunarea generală a asociaţiei de proprietari pentru modificarea conformă a statutului asociaţiei;

p) informează proprietarii din condominiu cu privire la toate restricţiile referitoare la culoare, aspect, materiale şi altele asemenea, stabilite prin regulamentul local de urbanism, conform informaţiilor furnizate de autorităţile administraţiei publice locale;

q) conduce şedinţele adunărilor generale şi ale comitetului executiv;

r) afişează la avizier lista contractelor asociaţiei de proprietari cu furnizorii de utilităţi publice, cu administratorul şi cu personalul angajat sau contractual al asociaţiei;

s) afişează la avizier lista şi datele de contact ale instituţiilor cu atribuţii de inspecţie şi control la care pot fi sesizate eventualele nereguli legate de activitatea organelor de conducere ale asociaţiei de proprietari ale administratorului, respectiv ale membrilor asociaţiei.

Art.58. (1) Preşedintele asociaţiei de proprietari şi membrii comitetului executiv pot fi remuneraţi pe baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a proprietarilor, consemnată în procesul-verbal.

(2) Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, sau pentru depăşirea atribuţiilor legale şi statutare, preşedintele asociaţiei de proprietari, membrii comitetului executiv, respectiv membrii comisiei de cenzori ori, după caz, cenzorul răspund personal sau solidar, pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor sau terţilor, după caz. ( la care se adauga si Art.102. (1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie, potrivit legii penale, infracţiuni:

e) nerespectarea statutului, a acordului de asociere, precum şi neîndeplinirea sau depăşirea atribuţiilor de către preşedinte, membrii comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator;

(2) Contravenţiile prevăzute la alin.(1) se sancţionează după cum urmează:

c) faptele prevăzute la alin. (1) lit.e) cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei; )


Art.62. În vederea facilitării comunicării dintre autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile de proprietari, preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să transmită, în termen de 30 de zile de la data modificării, compartimentelor prevăzute la art.10 datele de contact actualizate privind preşedintele, membrii comitetului executiv, membrii comisiei de cenzori sau, după caz, cenzorul şi administratorul.

Art.69. (1) În cazul schimbării administratorului, vechiul administrator este obligat să transmită noului administrator, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de preşedintele asociaţiei şi de către cenzor/comisia de cenzori, într-un termen de 5 zile de la încetarea contractului său, totalitatea documentelor, bunurilor şi valorilor aflate în administrarea sa, situaţia financiar-contabilă a asociaţiei şi a fiecărui proprietar în raport cu asociaţia, situaţia soldurilor elementelor de activ şi de pasiv la data predării. Procesul-verbal cuprinde şi chitanţa de plată cu care s-a făcut ultima încasare, numele proprietarilor restanţieri, sumele restante, contractele în derulare, plăţile ce urmează a fi făcute după data predării.

Art.71. (5) În termen de 5 zile de la încetarea contractului de administrare, administratorul este obligat să prezinte, în condiţiile prevăzute la art.69 alin.(1), preşedintelui asociaţiei de proprietari şi cenzorului/comisiei de cenzori contabilitatea fondului de reparaţii, a fondului de rulment şi să o transfere noului administrator.

Art.78. (1) Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului, asupra datoriilor, şi să înştiinţeze preşedintele şi comitetul executiv al asociaţiei de proprietari despre restanţe. (2) Asociaţia de proprietari, prin preşedinte, are dreptul de a acţiona în instanţă proprietarul care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei mai mult de 60 de zile de la termenul scadent, respectiv 90 zile de la afişarea listei, informând membrii asociaţiei prin afişare la avizier.

Art. 80. (3) Ipoteca imobiliară legală se înscrie în cartea funciară la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuţie din care rezultă suma datorată cu titlu de restanţă, numai după împlinirea termenelor prevăzute la art.78 alin.(2). Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei ori a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate.

(4) Preşedintele asociaţiei de proprietari are obligaţia radierii ipotecii imobiliare, legale, în termen de cel mult 10 zile de la data la care suma datorată cu titlul de restanţă a fost plătită de către proprietar. (5) Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin.(4), preşedintele asociaţiei de proprietari răspunde pentru prejudiciile directe sau indirecte aduse proprietarului.


Art.86. (2) În cazul în care suma cotelor-părţi indivize din actele de proprietate, care sunt fracţiuni abstracte pentru fiecare proprietate individuală din clădirea care constituie condominiul, nu este egală cu 100%,
preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să solicite întocmirea unei documentaţii cadastrale, prin punerea la dispoziţie a cărţii tehnice a imobilului şi cu respectarea prevederilor în vigoare.

Art.17. (7) Înscrierea ulterioară în asociaţie a proprietarilor care nu au fost prezenţi la adunarea proprietarilor în vederea constituirii asociaţiei de proprietari sau care au dobândit calitatea de proprietari ulterior adunării de constituire, după caz, se face la cererea scrisă a acestora, prin semnarea unui act adiţional la acordul de asociere. Prin grija preşedintelui asociaţiei de proprietari, actele adiţionale se ataşează dosarului de infiinţare a asociaţiei, se păstrează la sediul asociaţiei şi se prezintă compartimentelor de specialitate din cadrul primăriei, la solicitare a acestora.

(8) Acordul de asociere şi statutul asociaţiei de proprietari, actualizate, se depun de către preşedintele asociaţiei de proprietari, ori de câte ori sunt modificări, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află condominiul.

Art.28. (3) Proprietarii din condominii au dreptul să primească explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie la cheltuielile asociatiei de proprietari şi, după caz, să o conteste în scris, în termen de 10 zile de la afişarea listei de plată. Preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să răspundă, în scris, la contestaţie în termen de 10 zile de la primirea acesteia.

(4) În cazul în care preşedintele sau administratorul nu ia toate măsurile necesare în scopul facilitării accesului proprietarilor la documentele contabile sau la orice alt document al asociaţiei de proprietari, conform legii, proprietarii au dreptul de a notifica despre aceasta comitetul executiv şi cenzorul/comisia de cenzori. În situaţia nesoluţionării sau a soluţionării necorespunzătoare a solicitărilor notificate în termen de 10 de zile de la depunerea acestora, proprietarii se pot adresa compartimentelor prevăzute la art.10.

Art.29. (1) În cazurile în care unul dintre proprietari împiedică, cu rea credinţă şi sub orice formă, folosirea normală a condominiului sau a unor părţi componente, potrivit destinaţiei acestora şi creează prejudicii celorlalţi proprietari, proprietarii prejudiciaţi sau orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său se poate adresa în scris preşedintelui, comitetului executiv al asociaţiei de proprietari şi instituţiilor cu atribuţii privind respectarea ordinii şi liniştii publice sau, după caz, instanţelor judecătoreşti.

Art.30. (1) Proprietarii din condominii au obligaţia să notifice preşedintelui orice schimbare intervenită în structura şi numărul membrilor familiei prin deces, căsătorii sau naşteri, persoanele luate în spaţiu, precum şi locatarii/comodatarii ca urmare a închirierii sau a împrumutării locuinţei.

Art.31. (1) Cu un preaviz motivat scris de 5 zile emis de comitetul executiv al asociaţiei de proprietari, proprietarul este obligat să permită accesul preşedintelui sau al unui membru al comitetului executiv, administratorului şi al unei persoane calificate în realizarea lucrărilor de construcţii/reparaţii, după caz, în proprietatea sa individuală, atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuală. Fac excepţie cazurile de urgenţă când termenul pentru preaviz este de 24 de ore.

Art.32. (3) Înainte de modificarea aspectului faţadei condominiului, preşedintele asociaţiei de proprietari solicită, în scris, autorităţii administraţiei publice locale toate informaţiile şi restricţiile referitoare la culoare, aspect, materiale şi altele asemenea, stabilite prin regulamentul local de urbanism sau prin regulamentele de intervenţie aferente zonelor de intervenţie prioritară stabilite în cadrul programelor multianuale privind creşterea calităţii arhitecturalambientale a clădirilor.

Art.33. (2) Notarii publici vor autentifica actele de înstrăinare a unităţilor de proprietate imobiliară din condominii numai dacă este îndeplinită una din următoarele condiţii: a) proprietarul prezintă o adeverinţă din partea asociaţiei de proprietari, care reprezintă dovada achitării până la acea dată a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, iar în cazul neachitării integrale, menţionarea cuantumului debitelor existente la acea dată. Adeverinţa va avea număr de înregistrare din evidenţele asociaţiei, data eliberării şi termenul de valabilitate de 30 zile calendaristice.
        Adeverinţa se prezintă notarului public, de către înstrăinător, în original cu semnătura olografă a administratorului asociaţiei de proprietari şi a preşedintelui, cu precizarea numelui şi prenumelui acestora, şi cu ştampila asociaţiei de proprietari. Prin excepţie, semnătura oricăruia dintre aceştia este suficientă, caz în care în cuprinsul adeverinţei se va menţiona motivul lipsei celei de-a doua semnături. În situaţia în care condominiul nu are constituită asociaţie de proprietari, sau deşi constituită, aceasta nu are preşedinte şi administrator în funcţie, sau plata cotelor de contribuţie la cheltuielile comune ale asociaţiei de proprietari sau/şi pentru utilităţile publice se face printr-o altă modalitate agreată de proprietarii condominiului, înstrăinătorul va da o declaraţie pe proprie răspundere cu privire la acest aspect, declaraţie care va fi menţionată în cuprinsul actului notarial de înstrăinare şi va prezenta notarului public copia ultimei facturi împreună cu dovada achitării utilităţilor publice şi/sau a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi/sau cuantumul debitelor acestora de la acea dată. Factura prezentată nu poate fi pentru o perioadă anterioară mai mare de 2 luni;

(6) La încheierea actului autentic sau, după caz, la pronunţarea hotărârii judecătoreşti ori a încheierii actului de adjudecare, notarul public sau, după caz, instanţa de judecată ori executorul judecătoresc vor menţiona în act că noului proprietar îi revine obligaţia să prezinte preşedintelui asociaţiei de proprietari, în termen de 10 zile lucrătoare de la efectuarea transferului dreptului de proprietate, informaţiile necesare, conform actelor de proprietate, în vederea calculului cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari pentru respectiva locuinţă sau pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă si datele de contact ale proprietarului. (8) La solicitarea oricărui proprietar, preşedintele şi/sau administratorul sunt obligaţi să elibereze adeverinţa prevăzută la alin.(2) lit.a) care să dovedească achitarea la zi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari sau existenţa unor datorii către asociaţia de proprietari sau către furnizorii de utilităţi publice, după caz, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării acesteia. (9) Preşedintele sau administratorul asociaţiei de proprietari are obligaţia solicitării notării în cartea funciară a debitelor mai vechi de 3 luni şi care depăşesc valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Birourile de cadastru şi publicitate imobiliară vor proceda la notarea acestor debite în cartea funciară a locuinţelor sau spaţiilor cu altă destinaţie a acestor debite.

Art.34. (3) Modificările suprafeţelor construite sau utile se comunică preşedintelui asociaţiei de proprietari şi organului fiscal local în termen de 30 zile de la încheierea lucrărilor, şi se introduc în cartea tehnică a construcţiei şi în baza de date a asociaţiei, în vederea stabilirii consumurilor corespunzătoare cu noile suprafeţe utile.

Art.37. (4) Proprietarii din condominii au obligaţia de a depune la preşedintele asociaţiei de proprietari fotocopii după autorizaţiile de construire pentru executarea lucrărilor, eliberate în condiţiile legii, în scopul recalculării suprafeţelor utile şi a suprafeţelor construite.

Art.46. (4) La asociaţiile de proprietari din condominiile care cuprind maximum 10 unităţi de proprietate imobiliară, dacă adunarea generală hotărăşte în acest sens, preşedintele asociaţiei de proprietari poate îndeplini şi funcţia de administrator, şi se constituie următoarele organe: a) adunarea generală; b) preşedintele; c) cenzorul. (5) Funcţia de preşedinte, respectiv membru în comitetul executiv este incompatibilă cu funcţia de cenzor sau membru în comisia decenzori.

Art.47. (1) După constituirea asociaţiei de proprietari, va avea loc cel puţin o dată pe an, în primul trimestru, o întrunire a adunării generale a asociaţiei de proprietari. Responsabilitatea cu privire la convocarea anuală a cel puţin unei adunări generale a asociaţiei de proprietari aparţine preşedintelui asociaţiei de proprietari şi membrilor comitetului executiv.
(3) Adunarea generală ordinară se convoacă de către: a) preşedintele asociaţiei de proprietari sau comitetul executiv;
(5) Propunerea de ordine de zi a adunării generale, semnată de preşedinte, membrii comitetului executiv şi de cenzor/comisia de cenzori se aprobă şi se completează prin hotărâre a adunării generale.

Art.49. (3) Pentru adoptarea hotărârilor în adunarea generală a asociaţiei de proprietari, se au în vedere următoarele:
f) preşedintele, membrii comitetului executiv, administratorul, cenzorul/comisia de cenzori sau alt membru al familiilor acestora nu pot primi mandat pentru a reprezenta un alt proprietar în cadrul adunării generale;
g) în cazul unui vot paritar, votul preşedintelui asociaţiei de proprietari este decisiv;

(7) Procesul-verbal al şedinţei, care descrie evenimentele în desfăşurare, hotărârile adoptate şi rezultatele voturilor va fi redactat de un membru al asociaţiei numit secretar al adunării generale prin votul majorităţii celor prezenţi. În termen de 7 zile de la data la care a avut loc adunarea generală, procesul-verbal al adunării generale este adus la cunoştinţa tuturor proprietarilor, prin grija preşedintelui asociaţiei de proprietari, prin afişarea unei fotocopii datate la avizierul asociaţiei de proprietari.

Art.54. (2) Comitetul executiv este format din preşedintele asociaţiei şi un număr par de membri, nu mai mare de patru, astfel încât, numărul membrilor comitetului executiv nu poate fi mai mare de cinci.
(4) În cazurile prevăzute la art.46 alin.(4), preşedintele asociaţiei de proprietari preia toate atribuţiile şi răspunderile comitetului executiv.

Art.55. (3) Şedinţele comitetului executiv se ţin cel puţin o dată pe lună, şi se convoacă pe bază de tabel convocator, de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de jumătate plus unu din numărul membrilor săi, cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită pentru şedinţă.

(6) În cazul schimbării sau demisiei comitetului executiv al asociaţiei de proprietari, vechiul comitet executiv este obligat să transmită noului comitet executiv, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de preşedintele asociaţiei de proprietari şi de către cenzor/comisia de cenzori, într-un termen de 5 zile de la încetarea mandatului său, toate documentele şi bunurile asociaţiei pe care le-a avut în administrare şi în folosinţă.

(7) În cazul schimbării sau demisiei unui membru al comitetului executiv al asociaţiei de proprietari, acesta este obligat să transmită în termen de 5 zile de la încetarea mandatului său, celorlalţi membri ai comitetului executiv, în baza unui proces-verbal de predare-primire vizat de preşedintele asociaţiei de proprietari şi de către cenzor/comisia de cenzori, toate documentele şi bunurile asociaţiei pe care le-a avut în administrare sau în folosinţă.

*****************************************************************************************************************************************************************************

Sanctiuni si contraventii prevazute de Legea 196/2018 cu privire la activitatea Presedintelui Asociatiei de Proprietari

Art.102. (1) Următoarele fapte constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie, potrivit legii penale, infracţiuni:

a) neconvocarea adunării generale, conform prevederilor prezentului act normativ;

c) neluarea de către asociaţia de proprietari, de preşedinte sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea, reabilitarea şi menţinerea în stare de siguranţă şi funcţionare a condominiului şi a instalaţiilor comune aferente pe toată durata existenţei acestora, conform prevederilor legale în vigoare;

e) nerespectarea statutului, a acordului de asociere, precum şi neîndeplinirea sau depăşirea atribuţiilor de către preşedinte, membrii comitetului executiv, cenzor/comisia de cenzori sau de către administrator;

(2) Contravenţiile prevăzute la alin.(1) se sancţionează după cum urmează:

b) faptele prevăzute la alin. (1) lit.a), b), c), r) şi s) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei;

c) faptele prevăzute la alin. (1) lit.e) şi j) cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei;

Art.105. În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, preşedinţii asociaţiilor de proprietari sunt obligaţi să transmită autorităţilor administraţiei publice locale numele şi datele de contact actualizate privind preşedintele comitetul executiv, comisia de cenzori/cenzorul şi administratorul.

Art.107. În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi:

c) preşedinţii asociaţiilor de proprietari sunt obligaţi să actualizeze, în baza actelor de proprietate asupra locuinţelor şi/sau spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din condominiu, toate informaţiile privind proprietăţile, suprafeţele şi cotele-părţi indivize aferente acestora, în vederea calculului cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei pentru respectiva locuinţă.
 


           


   Societatea de cenzorat si expertiza contabila ET&T  este membra a Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din Romania - C.E.C.C.A.R.
 
  


Martie 2024
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031